Apartamentele noi cu 2 camere în atenția cumpărătorilor pentru 2014

2013 a fost un an în care piața imobiliară a dat semne timide de revenire. Programul Prima Casă a determinat băncile să devină mai flexibile în acordarea creditelor, iar cei cu venituri peste medie au reușit să se califice pentru un credit imobiliar. Tinerii au fost cei mai tentați să renunțe la chirie și să se orienteze către un apartament în condițiile în car rata lunară nu era aproximativ egală cu rata lunară.

Din datele pe care le adunăm de pe piața brașoveană, putem previziona un 2014 în care se va menține tendința de creștere manifestată în sectorul rezidențial, iar cele mai atractive proprietăți vor fi apartamentele cu două camere. Majoritatea cumpărătorilor se vor orienta către locuințele noi, deoarece acestea prezintă suprafețe mai mari și o compartimentare adaptată funcționalității pe care o caută acum cumpărătorul. Apartamentele cu două camere vor continua să fie tentante în condițiile în care prețurile vor urma tendința descendentă din ultimii ani, iar băncile vor deveni din ce în ce mai flexibile în termenii și condițiile de acordare a creditelor imobiliare pentru clienții eligibili pentru programul Prima Casă.

Este posibil să asistăm și la o revitalizare a sectorului comercial și industrial printr-o cerere mult mai vizibilă de astfel de spații. În condițiile în care economia națională va manifesta o creștere stabilă, va fi încurajat antreprenoriatul, iar firmele nou fondate vor constitui o parte semnificativă a cererii de spații comerciale sau industriale. Zona Brașovului este una favorabilă investițiilor în facilități turistice, pensiuni și hoteluri care să răspundă cu o ofertă variată turiștilor români și străini care aleg să-și petreacă vacanțele în zonă.

Sectorul rezidențial din Brașov prezintă o ofertă largă de apartamente de vânzare, atât în ansambluri rezidențiale noi, cât și în blocuri vechi, cu prețuri care le fac accesibile unei categorii mult mai largi de clienți.