brasov

Care sunt factorii esențiali care influențează prețul unei locuințe?

Diferențele de preț între locuințe similare ca suprafață și număr de camere sunt generate de o serie de criterii care determină cumpărătorul să ia decizia finală. Bineînțeles, în funcție de aceste criterii, proprietarul, consultat de agentul imobiliar stabilește prețul de vânzare. Diferențe semnificative, respectiv de până la 50% pot apărea și la apartamente care se află în același bloc și chiar pe aceeași scară.

Criteriile care determină prețul unei locuințe se aplică indiferent de oraș și de nivelul pieței imobiliare locale, în limita proporțiilor acesteia. Cele mai importante criterii care duc la variații în prețul unei locuințe, conform DezvoltatorImobiliar.ro sunt:

1. Zona (10-300%)
2. Arhitectura şi designul (10-25%)
3. Locul de parcare (5%-20%)*
4. Lumina naturală (5%-15%)
5. Etajul (10-15%)
6. Liniştea, traficul redus în zonă (10%)
7. Balcoanele (5-10%)
8. Sistemul propriu de încălzire (5%)
9. Înălţimea blocului (3%)

Conform aceleiași surse, procentajele minime se aplică, în general la blocurile vechi, unde se regăsesc apartamente similare și ating procentajele maxime la apartamentele din blocurile noi, unde dotările specifice ale unităților locative pot diferi semnificativ de la un ansamblu rezidențial la altul.

O pondere importantă în preț o au criteriile subiective, respectiv cele care se încadrează la categoria arhitectură și design, respectiv pot fi supraevaluate de proprietar sau de vânzător, iar cumpărătorul să nu vadă neapărat un plus de valoare în ceea ce la privește și să nu fie dispus să acopere diferența de preț.

În schimb, criterii ca zona, traficul redus, locul sau locurile de parcare dedicate joacă un rol esențial, nu doar în stabilirea prețului ci și în vânzarea rapidă a locuinței. În special în orașele mari, unde parcările din jurul blocurilor au devenit neîncăpătoare, un loc de parcare dedicat are o pondere importantă în prețul final al apartamentului.