casa-brasov

La ce să te poți aștepta atunci când cumperi prima casă în Brașov?

În cazul în care intenționezi să cumperi o casă în Brașov ar trebui să acționezi repede. Casele în oraș sunt limitate, iar cele disponibile spre vânzare se cumpără destul de repede. Așadar, dacă ai găsit o proprietate într-un cartier bun, cu toate utilitățile, casa arată foarte bine și se încadrează în buget, ar trebui să acționezi. Totuși, înainte de a semna contractul de vânzare-cumpărare, este recomandat să te uiți la detalii. De multe ori, chiar dacă la prima vedere casa arată impecabil, poate avea vicii ascunse.

Atenția la detalii este importantă mai ales în cazul în care este vorba de o casă în Brașov, decât dacă ar fi vorba de o construcție nouă în afara orașului sau în zonele limitrofe. De obicei, casele din oraș au câteva zeci de ani în spate, iar dacă nu au fost întreținute corespunzător, ar putea să aibă unele defecte pentru remedierea cărora ar fi nevoie de sume mari. Întotdeauna vor fi costuri suplimentare înainte de mutare, de aceea este cel mai bine să știi la ce te poți aștepta.

Igienizare

Înainte de mutare, indiferent de casă, se impune cel puțin o igienizare. Zugrăvirea întregii case, aranjarea podelelor, schimbarea mobilierului de baie sunt operațiuni care ar trebui prevăzute în buget. În cazul unei case noi, care nu a mai fost locuită, s-ar putea să nu fie nevoie de asemenea operațiuni, dar o curățenie generală se impune.

Utilitățile

Este important de știut dacă proprietatea are utilități, iar dacă nu sunt, care sunt perspectivele ca acestea să fie instalate. De exemplu, dacă nu este canalizare este important de știut care sunt perspectivele pentru racordare, costurile suplimentare și ce soluții se pretează până la racordarea la sistemul de canalizare.

Starea curții

Curtea poate presupune o serie de cheltuieli suplimentare semnificative. Amenajarea cu gazon și plante decorative poate presupune multe ore de muncă și o serie de materiale. La acestea se adaugă mobilierul de grădină.

În ciuda acestor cheltuieli suplimentare, o casă în Brașov este o investiție bună care, întreținută corespunzător va câștiga valoare în timp.