apartament-loc

Locul este mai important decât poziționarea pentru cumpărătorii tineri

Tinerii se orientează după o serie de criterii atunci când aleg o locuință, iar aceste criterii variază și se reclasifică. Astfel, dacă poziționarea era un criteriu primar, locul și caracterisiticile locuinței primează în luarea unei decizii de cumpărare.

În acest context al schimbării perspectivelor, tinerii nu mai sunt atât de preocupați să-și găsească locuințe cât mai aproape de locurile de muncă pentru care să facă o serie de compromisuri din punctul de vedere al spațiului și al confortului ci, se orientează mai degrabă către periferie unde prețurile sunt mai accesibile și pot găsi oferte interesante de locuințe noi.

Așadar, un număr tot mai mare de tineri preferă să petreacă mai mult timp pe drumul dintre casă și serviciu pentru beneficiile unei locuințe care le satisface nevoile din punctul de vedere al confortului și al spațiului.

La această tendință contribuie și extinderea lucrului la distanță în unele domenii, ceea ce nu îi obligă pe angajați să meargă în fiecare zi la birou. Astfel, câștigă flexibilitate și în alegerea unei locuințe. Dacă nu trebuie să mergi în fiecare zi la birou compromisurile pe care le faci pentru un apartament în Brașov, în zona centrală și costul suplimentar ajung să nu mai fie justificate de calitatea vieții pe care o oferă.

Periferia și localitățile limitrofe vin cu oferte interesante de ansambluri rezidențiale noi construite după nevoile actuale ale cumpărătorului tânăr. În același timp, în localitățile limitrofe achiziția unui teren pentru achiziția unei case este o variantă și pentru cumpărătorii de vârstă mijlocie care își doresc un upgrade imobiliar.

Chiar dacă periferia și localitățile limitrofe prezintă o serie de dezavantaje pentru tineri, cum ar fi accesul mai greu la baruri, cafenele, restaurante, teatre, operă, etc. acestea sunt surmontate cu ușurință de beneficiile efective pe care le prezintă locuința și locul.