La ce să te poți aștepta atunci când cumperi prima casă în Brașov?

În cazul în care intenționezi să cumperi o casă în Brașov ar trebui să acționezi repede. Casele în oraș sunt limitate, iar cele disponibile spre vânzare se cumpără destul de repede. Așadar, dacă ai găsit o proprietate într-un cartier bun, cu toate utilitățile, casa arată foarte bine și se încadrează în buget, ar trebui să acționezi. Totuși, înainte de a semna contractul de vânzare-cumpărare, este recomandat să te uiți la detalii. De multe ori, chiar dacă la prima vedere casa arată impecabil, poate avea vicii ascunse.

Atenția la detalii este importantă mai ales în cazul în care este vorba de o casă în Brașov, decât dacă ar fi vorba de o construcție nouă în afara orașului sau în zonele limitrofe. De obicei, casele din oraș au câteva zeci de ani în spate, iar dacă nu au fost întreținute corespunzător, ar putea să aibă unele defecte pentru remedierea cărora ar fi nevoie de sume mari. Întotdeauna vor fi costuri suplimentare înainte de mutare, de aceea este cel mai bine să știi la ce te poți aștepta.

Igienizare

Înainte de mutare, indiferent de casă, se impune cel puțin o igienizare. Zugrăvirea întregii case, aranjarea podelelor, schimbarea mobilierului de baie sunt operațiuni care ar trebui prevăzute în buget. În cazul unei case noi, care nu a mai fost locuită, s-ar putea să nu fie nevoie de asemenea operațiuni, dar o curățenie generală se impune.

Utilitățile

Este important de știut dacă proprietatea are utilități, iar dacă nu sunt, care sunt perspectivele ca acestea să fie instalate. De exemplu, dacă nu este canalizare este important de știut care sunt perspectivele pentru racordare, costurile suplimentare și ce soluții se pretează până la racordarea la sistemul de canalizare.

Starea curții

Curtea poate presupune o serie de cheltuieli suplimentare semnificative. Amenajarea cu gazon și plante decorative poate presupune multe ore de muncă și o serie de materiale. La acestea se adaugă mobilierul de grădină.

În ciuda acestor cheltuieli suplimentare, o casă în Brașov este o investiție bună care, întreținută corespunzător va câștiga valoare în timp.

Ce trebuie să ai în vedere dacă vrei să cumperi o casă în Brașov în 2018?

Anul acesta vrei să îți schimbi locuința și vizezi o casă în Brașov, așa că ai început de o vreme bună căutările. Ofertele sunt interesante, unele dintre ele reușesc să acopere foarte bine nevoile locative și se învârt în jurul bugetului disponibil. Totuși, înainte de a lua o decizie, ar trebui să ai în vedere câteva aspecte esențiale care te vor ajuta nu doar să cumperi o casă, ci să faci o investiție pe termen lung cu beneficii importante pentru tine și familia ta.

1. Cumpără o casă în Brașov pentru a o utiliza pe termen lung

Casa este un simbol al stabilității, așa că, achiziționează o casă în care îți dorești cu adevărat să locuiești. Așadar, studiază oferta cu atenție, analizează, cântărește. Nu ai vrea să te muți în casa nouă și să îți dai seama că ți-au scăpat unele detalii esențiale.

2. Cumpără pentru a-ți îmbunătăți condițiile locative, nu în scop speculativ

Dacă ai economii și vrei să achiziționezi doar pentru a vinde peste câteva luni, mizând pe o creștere a prețurilor, gândește-te mai bine, mai ales dacă este locuința primară. Casa pe care o cumperi este casa în care vei locui, așa că, obținerea de profit în câteva luni nu ar trebui să fie o prioritate. Piața este destul de dinamică. Chiar dacă acum manifestă o tendință de creștere, aceasta a început să se tempereze, semn că o creștere spectaculoasă este puțin probabilă.

3. Concentrează-te pe caracteristicile esențiale

Nu te lăsa distras de unele caracteristici ale casei care doar „arată bine”. Concentrează-te pe aspectele funcționale care îți îndeplinesc nevoile locative. O locuință trebuie să fie, în primul rând, practică. În plus, elementele care doar „arată bine” s-ar putea să se facă simțite și în buget.

4. Stabilește un buget și nu te abate de la el

O casă în Brașov poate ajunge la prețuri consistente, dar sunt și alternative accesibile, așadar, există oferte variate din care poți alege. Orice suplimentare de buget se va resimți într-o presiune financiară suplimentară în anii care urmează, așadar evită o finanțare peste ceea ce ai calculat inițial că poți susține.