Prețurile apartamentelor din Brașov sunt în creștere, dar rămân mult sub nivelul maxim înregistrat în 2008

Nivelul de creștere care vizează prețurile apartamentelor din Brașov, menține piața locală în topul celor mai active piețe locale din țară, alături de cele din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași sau Constanța. Totuși, în ciuda unei creșteri susținute, nivelul prețurilor rămâne mult sub sub maximul atins în 2008, înainte de declanșarea crizei.

În cursul lunii martie, prețul mediu pe metru pătrat a ajuns la 925 de euro, în creștere cu 0,8% față de luna precedentă. Același procent de creștere marchează și evoluția lunii martie 2017 față de luna martie 2016.

Apartamentele noi continuă să se aprecieze în Brașov pe fondul dezvoltării de proiecte din ce în ce mai interesante, concentrate pe nevoile locative ale omului modern, în timp ce apartamentele în blocuri vechi, deși rămân foarte căutate de către cumpărători se depreciază sensibil. Astfel, în cazul apartamentelor noi, prețul mediu pe metrul pătrat a ajuns în luna martie a anului în curs la nivelul de 930 de euro, în creștere cu 1,2% față de luna precedentă și cu 1,4% față de luna martie 2016, conform Indicelui Imobiliare.ro.

După finalul crizei prețurile apartamentelor din Brașov s-au încadrat pe o tendință preponderent pozitivă care s-a accentuat în 2016 și continuă să se mențină la un ritm susținut și în 2017. Cu toate acestea, prețurile sunt încă departe de vârful din 2008, când prețul mediu pentru un metru pătrat rezidențial în Brașov ajungea la aproape 1.500 de euro.

Față de perioada dinaintea crizei creșterea prețurilor este una lentă și este determinată de intersecția factorilor din piață, cerere, oferta și facilitățile de finanțare.

Prețurile locuințelor din Brașov cresc în prima lună din 2017

Prima lună din 2017 a început în forță pe piața imobiliară din Brașov, unde prețurile locuințelor și-au continuat tendința ascendentă pe care s-au înscris în cele mai importante orașe din țară. În ultimii doi ani, această creștere a prețurilor a constituit s-a menținut aproximativ constantă cu mici variații lunare manifestate în anumite regiuni, nu la nivel național.

Conform Indicelui Imobiliare.ro, la nivel național, prețul mediu pentru apartamentele noi și vechi a crescut cu 1,3% în ianuarie 2017, de la 1.050 de euro pe metrul pătrat util în decembrie 2016, la 1.064 la finalul lunii ianuarie 2017. În comparație cu perioada similară a anului trecut, respectiv luna ianuarie 2017, față de luna ianuarie 2016, prețurile medii ale apartamentelor, s-au majorat cu 9,6%. Piețele locale cu cele mai active creșteri în 2016 au fost București, Cluj-Napoca și Timișoara. La început de 2017, ultimele două cunosc o creștere sensibilă pe unele segmente și un declin pe altele. În timp ce în Timișoara segmentul apartamentelor vechi cunoscut o creștere a prețurilor de 1,1%, în timp ce prețurile apartamentelor noi au cunoscut un declin de 2,3% în luna ianuarie 2017 față de luna decembrie 2016. În Cluj-Napoca, prețurile locuințelor vechi au cunoscut o creștere cu 2,1%, în timp ce locuințele noi s-au ieftinit cu 1%.

În acest context, Indicele Imobiliare.ro arată o scumpire de 2,2% a apartamentelor din orașul de la poalele Tâmpei în ianuarie 2017, față de decembrie 2016. Astfel, diferența față de perioada similară a anului trecut ajunge la cota de 4,1%, când prețul mediu pentru un metru pătrat util ajungea la 884 euro, față de 920 de euro, în prezent. Aprecierea locuințelor s-a manifestat atât pe segmentul apartamentelor vechi, cât și a celor noi, fiind distribuită astfel: 2,3% creștere pentru apartamentele vechi în ianuarie 2017 față de finalul lunii decembrie 2016.

Prețurile la apartamente în Brașov au crescut la începutul anului

Luna ianuarie s-a manifestat printr-o tendință clară de creștere a prețurilor pentru apartamentele de vânzare din Brașov. Creșterea reprezintă unul dintre semnele vitale pe care le manifestă piața ca urmare a procesului de recuperare după recesiune. Dacă 2014 a fost un an în care s-a observat un interes crescut al cumpărătorilor, 2015 se anunță un an și mai activ din perspectiva tranzacțiilor imobiliare, iar toate condițiile par să fie create pentru încurajarea achizițiilor. Programul Prima Casă și celelalte alternative de credite imobiliare puse la dispoziție de bănci devin din ce în ce mai interesante pentru cei care doresc să achiziționeze o locuință în acest an.

În acest context creat pe piața imobiliară, cu o cerere din ce în ce în ce mai intensă, prețurile reacționează absolut normal cu o creștere ușoară. În cele mai mari orașe din țară s-a înregistrat o tendință de creștere a prețurilor în prima luna a lui 2015, față de perioada similară a anului trecut, iar Brașovul nu a făcut excepție de la această regulă. Astfel, la poalele Tâmpei s-a înregistrat o creștere medie de 3,6% pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare, conform Imobiliare.ro. Față de luna decembrie a anului trecut, în ianuarie prețurile locuințelor au crescut cu 1,3%, de la 827, la 841, la 852 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi au avut o apreciere mai mare decât locuințele noi, respectiv prețul acestora s-a majorat cu 1,6%, de la 827, la 840 euro pe metru pătrat util. În același timp, unitățile locative noi s-au apreciat cu 0,9%, de la 904, la 912 euro pe metrul pătrat.

Creșterea prețurilor de la începutul anului anunță un 2015 foarte interesant din punct de vedere imobiliar, mai ales că tot în ianuarie s-a anunțat și plafonul pentru Prima Casă, mai mare decât anul trecut. 2015 este doar la început, rămâne de văzut cum vor reacționa vânzările de apartamente în Brașov în acest context.