Reparații pe care ar trebui să le facă proprietarul unei case în Brașov înainte de vânzare

În cazul unei case în Brașov care urmează să fie pusă la vânzare se impun câteva mici reparații, pentru a remedia efectele uzurii pe care cumpărătorul le va observa imediat. Cumpărătorul modern este foarte atent la detalii, așa că va observa, cu siguranță viciile mai mult sau mai puțin vizibile ale imobilului.

Bineînțeles, aceste reparați pot să nu fie efectuate, dar acest lucru se va regăsi în prețul de vânzare care va trebui să scadă. În special în cazul construcțiilor mai vechi, cumpărătorul ca fi atent la elementele care asigură condiții locative sănătoase și sigure.

Specific, proprietarul va trebui să adreseze aspectele descrise mai jos înainte de listarea casei.

Instalația electrică. Chiar dacă, de obicei, cumpărătorul potențial plănuiește să renoveze casa în care se mută, nu se știe cât va merge cu această renovare. S-ar putea să nu fie dispus să investească în refacerea instalațiilor electrice, așteptându-se ca aceasta să fie în cea mai bună formă. Așadar, proprietarul ar trebui să facă o revizie a rețelei electrice pentru a se asigura că totul este în regulă.

Instalațiile sanitare. Un alt punct sensibil sunt instalațiile sanitare. Repararea sau înlocuirea lor va crea un disconfort major, așa că proprietarul ar trebui să se asigure că sunt funcționale. În cazul în care descoperă vicii pe care nu dorește să le repare, ar trebui să specifice acest lucru cumpărătorului.

Fundația. În special în cazul construcțiilor vechi, rezistența fundației poate fi o problemă. Crăpăturile minore sunt normale și ar trebui reparate. În cazul în care aceste crăpături cresc în dimensiuni, construcția ar putea deveni un pericol pentru cei ce locuiesc în ea. În acest caz este nevoie de intervenția unui specialist.

Mucegaiul. Acesta este semnul unei hidro-izolații defectuoase. În cazul în care se observă mucegai pe tavan, s-ar putea ca acoperișul să nu fie în cea mai bună formă. În acestă situație se impune o verificare a acoperișului, dar și o tratare a zonei în care a apărut mucegaiul.

Achiziția unei case în Brașov este o provocare importantă, mai ales în cazul construcțiilor vechi care s-ar putea să aibă o serie de vicii la care cumpărătorul ar trebui să fie atent.