Ghidul cumpărătorului: Ce trebuie să urmărești la o vizionare?

Vizionarea unei locuințe este, de cele mai multe ori, pasul decisiv în achiziția unei locuințe. În această etapă se pot identifica unele defecte ale locuinței, invizibile în poze și se poate demara o negociere cu vânzătorul pornind de la viciile identificate. În plus, vizionarea este pasul care spune clar dacă o locuință este sau nu potrivită pentru un anumit cumpărător.

Așadar, dacă ai programată o vizionare, nu o trata cu superficialitate. Acordă atenție următoarelor aspecte:

  • Zona. Este foarte important să te familiarizezi cu zona. Nu ar strica să faci o plimbare prin cartierul respectiv înainte de vizionare. Dacă nu reușești să faci această plimbare, ar fi bine ca în drum spre proprietate să analizezi împrejurimile, să vezi dacă străzile sunt curate, există spațiu suficient pentru pietoni, etc.
  • Aspectul exterior. Acordă atenției stării exteriorului imobilului. Un exterior degradat nu este altceva decât indiciul unui interior cu o serie de vicii mai mult sau mai puțin vizibile. Termoizolația este o calitate importantă a imobilului. De asemenea, uite-te cu atenție după crăpături în tencuială. Acoperișul este un alt aspect important care trebuie avut în vedere.
  • Starea locuinței. Proprietarul s-ar putea să se fi pregătit pentru vânzare. Este posibil să fi făcut și o igienizare, respectiv o zugrăveală proaspătă. Este important să te uiți cu atenție la toate elementele locuinței. O vopsea proaspătă poate ascunde vicii severe.
  • Discuții cu proprietarul. Este foarte important să discuți cu proprietarul să ceri informații suplimentare și detalii în timpul vizionării. Astfel, vei putea să-ți formezi o părere despre proprietar și dacă acesta este sincer sau nu în ceea ce expune.
  • Vecinii. Un aspect important sunt vecinii, mai ales la bloc. Obiceiurile acestora pot provoca un disconfort major. De exemplu, oricât de mult ai aprecia muzica, nu ți-ai dori să stai perete în perete cu un pianist care repetă noaptea. Încearcă să afli de la proprietar detalii despre vecini.

Ponturi pentru cumpărător: cumpărarea unei case în timpul iernii

Achiziția unei case în timpul ierni s-ar putea să nu fie o idee foarte rea, chiar dacă această perioadă nu este, în mod tradițional, una dintre cele mai aglomerate pe piața imobiliară. Zăpada și frigul pot ascunde unele defecte dar, în același timp le pot și scoate în evidență. De aceea, dacă în această perioadă ai găsit o casă care se potrivește nevoilor și bugetului, ar trebui să acorzi atenție unor aspecte esențiale.

Este un avantaj să nu vezi casa în cea mai bună stare
Nicio casă nu arată foarte bine înconjurată de zăpadă murdară, pe o vreme cenușie. În acest context pot fi sesizate mai bine defectele și aspectele pe care s-ar mai putea negocia. Se poate să observi lipsa luminii naturale sau alte defecte care pot fi ascunse de lumina primăverii, o grădină înflorită și amenajată. De multe ori, lumina primăverii, verii și chiar și a toamnei pot pune în valoare foarte bine o casă, în timp ce iarna, mai austeră în lumină poate scoate în evidență unele aspecte pe care, cu siguranță ai vrea să le cunoști înainte de achiziție.

Nu te lăsa indus în eroare de poze
De obicei, imaginile din anunțul de vânzare sunt făcute să atragă, așa că vor fi cu siguranță din timpul verii sau al primăverii, chiar dacă proprietatea este listată în ianuarie. Este un lucru bun, deoarece vei avea o privire comparativă între look-ul casei iarna dar și în timpul anotimpurilor în care arată cel mai bine.

Atenție la caracteristicile care nu pot fi testate
În cazul în care casa are o piscină, poate că nu ar strica să cazi la un acord cu vânzătorul în privința unei garanții. În cazul în care instalația piscinei nu funcționează, acesta să o repare pe cheltuiala lui. De asemenea, poți folosi acest aspect ca punct de negociere. Dacă nu este posibilă garanția, atunci o reducere de prețul de vânzare este o variantă echitabilă.