Chiria poate fi o alternativă mai bună decât achiziția. Depinde de stilul de viață

De multe ori, chiria este o alternativă mai potrivită decât achiziția unei locuințe, mai ales dacă această achiziție implică angajarea unui credit pe o perioadă mai lungă de timp. În special tinerii, la început de carieră, ar trebui să fie precauți în legătură cu investițiile imobiliare pe care el fac. Evoluția lor profesională poate oricând să-și schimbe cursul și să presupună o relocare, condiții în care locuința achiziționată s-ar putea să devină o povară.

Principalul avantaj al chiriei este flexibilitatea. Oricând, se poate renunța la apartamentul închiriat, în condițiile în care apare o alternativă profesională mai bună într-o altă localitate sau chiar într-o altă țară. Așadar, primul pas locativ ar trebui să fie chiria, după care, în momentul în care lucrurile se stabilizează să intervină și asumarea unui credit imobiliar în vederea achiziției unei locuințe. Flexibilitatea intervine și la nivelul costurilor, chiria putând fi aleasă în funcție de venit. Astfel, la început de carieră când veniturile sunt mai mici se contractează o locuință mai mică, iar pe măsură ce posibilitățile financiare cresc, poate crete, proporțional și gradul de confort.

Un alt avantaj este împărțirea chiriei cu unul sau mai mulți colegi de apartament, ceea ce înseamnă o presiune financiară lunară mai mică. Nu doar chiria se împarte între toți colegii ci și celelalte cheltuieli cu întreținerea și alte servicii sau utilități. O astfel de alternativă locativă poate favoriza și economisirea.

Un beneficiu major al chiriei stă și în administrarea apartamentului, în special a defecțiunilor și a reparațiilor. Acestea cad în responsabilitatea proprietarului care trebuie să se angajeze la rezolvarea problemelor semnalate în cel mai scurt timp posibil.

Chiria este o alternativă convenabilă pe termen scurt și mediu pentru tinerii care își încep viața profesională dar și pentru studenți. La un moment dat, când situația profesională și financiară se stabilizează, achiziția ar trebui luată în considerare din ce în ce mai serios.

Ce neglijează majoritatea celor care caută o locuință în Brașov?

Găsirea unei locuințe potrivite în Brașov este o provocare datorită cererii care depășește oferta, așa că locuințele se vând destul de repede, mai ales cele care se încadrează în programul Prima Casă. Cumpărătorul trebuie să aibă viteză de reacție și capacitatea de a analiza, a evalua și a lua decizii foarte repede pentru a ajunge să achiziționeze casa sau apartamentul vizat. În mixul criteriilor de evaluare pentru o locuință, este neglijat, de cele mai multe ori, un aspect esențial, respectiv traficul de pe drumul către serviciu.

Chiar dacă ai găsit locuința ideală, dacă aceasta este poziționată la distanță considerabilă față de locul de muncă, drumul zilnic la și de la serviciu s-ar putea să dureze destul de mult și, implicit să fie destul de costisitor, mai ales dacă nu ai acces facil la mijloacele de transport în comun. Este păcat să pierzi în fiecare zi cel puțin o oră cu acest drum zilnic. Așadar, pentru a-ți face o ideea despre cât vei sta în trafic dacă te vei muta în locuința vizată, folosește de opțiunea trafic a aplicației Hărți de la Google. Introdu punctul de plecare și destinația,iar aplicația îți va calcula cu un grad destul de ridicat de precizie, timpul în care vei parcurge traseul.

Chiar dacă timpul pe care îl petreci pe traseul casă-serviciu, nu ți se pare foarte mare și ești dispus la acest sacrificiu, cel puțin o oră petrecută zilnic în mașină poate determina o schimbare radicală a stilului de viață, afectând echilibrul în viața personală și cea profesională. Practic, orice adaos de timp la drumul la și de la serviciu prelungește ziua de muncă și scurtează momentele zilnice de relaxare de acasă. În plus, poate întârzia și treburile casnice. Amâni aprovizionarea, gătitul spălatul hainelor, curățenia,etc., pentru că ajungi prea târziu acasă și nu mai reușești să te organizezi pentru ale face pe toate.

Decizia de achiziție a unei locuințe este una majoră, așa că analizează toate aspectele, chiar și cele care, la o primă vedere, par nesemnificative.