Evoluția prețurilor în 2019: creșteri în mediul urban, stagnare în mediul rural

Previziunile pentru evoluția pieței imobiliare autohtone vizează două viteze, una pentru mediul urban, iar cealaltă pentru mediul rural. În timp ce dezvoltatorii vor continua investițiile în noi proiecte în zonele urbane, încercând să facă față cererii, în mediul rural, activitatea pe piața imobiliară va fi una mult mai temperată, atât din perspectiva investițiilor, cât și a tranzacțiilor.

Aceste tendințe se vor resimți și în evoluția prețurilor. În timp ce în mediul urban creșterile vor intra pe o tendință temperată, respectiv ritmul de creștere va fi unul mult mai redus în comparație cu anii trecuți, în zonele rurale, lipsa cererii va determina chiar o înghețare atât a prețurilor cât și a tranzacțiilor.

Conform analizei citate de Agerpress, cererea va continua să pună presiune pe ofertă, în București și în marile orașe din țară, ceea ce va fi „motorul” aprecierii temperate a unităților locative. În același timp, în zonele rurale investițiile ar putea fi înghețate, în special în ceea ce privește construcția de locuințe unifamiliale.

Segmentul rezidențial al pieței imobiliare din România se caracterizează încă prin decalajul foarte mare între cerere și ofertă. Deficitul de locuințe consemnat la nivel național este în jurul nivelului de un milion de unități locative. Acest deficit este dat de prețurile accesibile în comparație cu prețurile locuințelor prezentate de țările din regiune, dar și a apetitului românilor pentru statutul de proprietari de locuințe.

Conform analizei firmei de consultanță Farmes, anul în curs va marca menținerea la un nivel ridicat al cererii de locuințe în marile orașe, inclusiv în Brașov. Această tendință ascendentă a cererii va fi o motivație puternică pentru dezvoltatori pentru a se implica în proiecte noi, în special în construcția de blocuri.

Odată cu apariția de proiecte noi, am putea asista și o creștere a calității locuințelor. Chiar dacă cererea depășește capacitatea ofertei, comportamentul cumpărătorului s-a schimbat foarte mult. Cumpărătorul a devenit mai atent la detalii, mai informat și mai exigent în ceea ce privește așteptările pe care le are la achiziția unei locuințe.