Elemente de design interior la care ar trebui să renunți

Vrei să-ți renovezi locuința sau te muți într-una nouă? Ei bine, înainte să te gândești la designul interior pe care vrei să îl adopți, poate ar fi bine să consulți puțin și tendințele. Până la urmă, îți dorești un spațiu interior funcțional confortabil și cu aspect actual.

În cazul în care nu ți-ai actualizat cunoștințele în materie de elemente de design interior, cu siguranță și-ar fi de folos să afli ce anume ar trebui să eviți. În rest poți da curs liber imaginației.

1. Griul preponderent

Un trend pregnant în deceniul trecut a fost excesul de nuanțe de gri în designul interior. De multe ori, se apela la aceste nuanțe atât pentru pereți cât și pentru mobilier și/sau decorațiuni. Ei bine, această tendință pare să se stingă în favoarea conceptelor de design interior în care albul predomină.

2. Printurile tribale

Chiar dacă acest trend a fost unul în creștere masivă în ultimii ani, mai ales în ceea ce privește accesoriile decorative sau tapițeriile canapelelor sau chiar tapetul, o mare parte dintre designerii de interior doresc să exploreze și ate variante, așa că asistăm la o scădere în popularitate a acestui trend.

3. Blaturi din beton

Blaturile de beton în bucătărie au reușit să cucerească o nișă cu un potențial destul de ridicat, respectiv cea a designului interior cu accente industriale. Acum se dorește un alt fel de materiale. O mare parte dintre beneficiari doresc să se orienteze către materiale naturale care să ofere o combinație cât mai echilibrată între confort, funcționalitate și sustenabilitate.

Dacă te gândeai să înglobezi unul dintre aceste trei elemente în proiectul tău de design interior, reorientează-te către ceea ce are să îți ofere noul deceniu început în 2020.

Cât de mult contează cada din baie pentru vânzarea rapidă a unei locuințe noi?

La un moment dat o baie care era dotată cu o cadă era extrem de apreciată și reprezenta un argument puternic în favoarea vânzării rapide a unei locuințe. Obiceiurile cumpărătorilor tineri, stilul lor de viață s-au schimbat, iar acum cada nu mai este o prioritate. Dușurile construite sau cabinele de duș au luat locul căzilor, fiind o prezență mult mai frecventă, cel puțin în locuințele noi.

Dușurile spațioase care propun căderi de apă interesante, care dau senzația unei ploi calde de vară de fiecare dată când sunt folosite se numără din ce în ce mai frecvent în cerințele și preferințele cumpărătorilor de locuințe noi.

Cabinele de duș spațioase au devin un argument de cumpărare din ce în ce mai pregnant în condițiile în care marea partea a cumpărătorilor sunt tineri activi, cu un stil de viață dinamic. Aceștia, deși probabil și-ar dori, nu mai au timpul necesar pentru a respecta ritualul de a folosi o cadă de baie. Dușul este modul practic și rapid de a-și întreține igiena corporală.

Pe lângă funcțiile de igienă, cumpărătorul modern este orientat și pe potențialul de relaxare oferit de cabina de duș. Astfel, alegerea capului de duș a devenit un demers importat în stabilirea planului de instalații sanitare. Un cap de duș suspendat poate distribui apa în așa fel încât să ofere și un masaj relaxant în timpul celor câteva minute petrecute în cabină.

În cazul locuințelor cu o singură baie, cabina de duș este opțiunea preponderentă. Pentru locuințele cu două sau mai multe băi, cumpărătorii tineri care au copii sau au în perspectivă întemeierea unei familii doresc și o cadă. O consideră mai sigură pentru copiii mici decât o cabină de duș. În plus, o cadă poate susține mai simplu ritualul de igienă corporală a copiilor, oferind flexibilitatea unor jocuri care să-l atragă pe copil către baie.