Semne de maturitate sau temperare reală a pieței rezidențiale din Brașov

Tranzacțiile imobiliare au înregistrat o scădere a ritmului în ultima perioadă, pe fondul condițiilor economice manifestate la nivel național. În același timp, segmentul construcțiilor a înregistrat o scădere semnificativă. Piața imobiliară din Brașov nu a rămas imună la aceste schimbări și a reacționat în consecință.

Această scădere de ritm în ceea ce privește tranzacțiile este pusă pe seama debutului unei perioade de recesiune. Totuși, există și alte perspective. În timp ce unii vorbesc despre debutul unei crize, alte voci susțin că este vorba de o maturizare a pieței.

Principalele semne care ar putea indica o maturizare a pieței, conform Imobiliare.r, ar putea fi:

1. Încetinirea ritmului de creștere a prețurilor

Această scădere a ritmului de creștere a prețurilor a început să se resimtă discret în a doua jumătate a anului trecut și s-a continuat din ce în ce mai pronunțat în 2018. Tendința s-a resimțit în cele mai dinamice piețe locale, cum ar fi și cea din Cluj-Napoca, care a înregistrat creșteri spectaculoase.

2. Atenția la facilități și localizare

Cea mai mare partea cumpărătorilor fac parte din generația Y, născuți între 1980 și 2000. Aceștia pun accent pe facilitățile locuinței, dar și pe cele propuse de cartier. De asemenea, sunt foarte atenți la căile de comunicație cu zonele în care lucrează. Doresc să își diminueze cât mai mult timpul petrecut pe drumul către și de la serviciu, așa că explorează doar alternative care se încadrează în criteriile lor. Acest comportament este un semn de maturitate a cererii care devine din ce în ce mai selectivă.

3. Creșterea calității proiectelor rezidențiale

În condițiile maturizării comportamentului cumpărătorilor, intervine reacția dezvoltatorilor care încep să propună alternative rezidențiale calitative și cu avantaje competitive importante pentru a atrage cumpărătorul potențial. Atenția la calitatea proiectelor și la plusul de valoare pe care îl pot aduce este un semn clar de maturizare a pieței.