cheltuieli-suplimentare-chirie

La ce cheltuieli suplimentare trebuie să te aștepți atunci când cauți chirie?

Găsirea unui apartament este o provocare majoră, chiar și în această perioadă în care ritmul cererii este unul mai lent. În primul rând, varietatea cererii îngreunează procesul de luare a unei decizii ferme. În același timp, există și o serie de capcane, în special costuri ascunse, pe care cei aflați la prima închiriere nu le cunosc.

În condițiile în care bugetul pentru închiriere este limitat, aceste costuri pot vor îndepărta chiriașul potențial de apartament, chiar dacă acesta îndeplinește toate condițiile. Așadar, pentru a lua o decizie în deplină cunoștință de cauză, trebuie să cunoști toate informațiile.

Garanția. Este suma percepută de proprietar pentru acoperirea eventualelor pagube care ar putea fi provocate de către chiriaș. Atenție le termenii și condițiile la care se supune returnarea acestei garanții. Este posibil ca unii proprietari să invoce motive mai mult sau mai puțin realiste pentru a evita să returneze suma în momentul în care contractul de închiriere încetează.

Viciile apartamentului. Atenție la vicii! Este posibil ca apartamentul să aibă nevoie de reparații care pot scăpa la o primă vedere fugitivă. Stabilește cu proprietarul să-și asume aceste vicii în momentul în care le descoperi și le semnalezi.

Cheltuielile lunare. Pe lângă chirie, intervin o serie de cheltuieli cu utilitățile și diferite servicii. Chiar și pentru un apartament de dimensiuni reduse poate genera cheltuieli lunare considerabile. Este important să existe un certificat de eficiență energetică. În același timp, solicită facturile din ultimele luni pentru a vedea exact sumele care intră în discuție. Este foarte importantă studierea facturilor din timpul iernii. De obicei, în lunile de iarnă intervin cele mai mari cheltuieli, indiferent dacă este vorba de o locuință cu centrală proprie sau încălzită de la sistemul centralizat.

Cheltuielile lunare sunt neglijate de foarte multe ori, dar pot avea cel mai mare impact asupra bugetului lunar al chiriașului.