Achiziția unei locuințe este un proces destul de lung și anevoios care cuprinde o serie de etape care trebuie parcurse. Dorința de achiziție trebuie completată de o situație financiară stabilă și venituri peste medie pentru a deveni eligibil pentru o finanțare, chiar și una venită prin programele de garantare pe care statul le propune pentru a încuraja revenirea pieței imobiliare.
Totuși, achiziția unei locuințe nu este un demers imposibil, mai ales pentru cuplurile tinere care lucrează în companii stabile și au venituri peste medie. Această categorie de cumpărători are cele mai bune șanse de a obține finanțare din partea băncilor, așa că cea mai mare barieră este trecută. Trebuie doar să existe dorința de achiziție și disponibilitatea la o analiză foarte atentă a nevoilor și la atingerea unui raport echilibrat între acestea și bugetul disponibil. Maximizarea avantajelor pe care le prezintă ofertele de piață, astfel încât pentru bugetul disponibil să se obțină oferta cu cel mai bun plus de valoare. Până la urmă acest plus de valoare declanșează mecanismul de luare a deciziei.
Cumpărătorul obișnuit se încadrează în profilul descris mai sus. Astfel de cumpărător se regăsește doar în centrele urbane mari ale țării, atractive din punct de vedere investițional pentru companiile străine, dar și cele autohtone. În aceste centre urbane se și manifestă o oarecare „înviorare” a tranzacțiilor imobiliare. Oferta de apartamente noi din Brașov este obiectul interesului acestui tip de cumpărător, tendința de cumpărare încadrându-se astfel în tendințele naționale.
Apartamentele în construcții noi sunt mai atractive deoarece vin cu o structură modernă, propun o abordare pe placul categoriei de clienți căreia i se adresează și vin complet finisate, la cheie. Sunt o soluție comodă, spre deosebire de apartamentele în blocuri vechi care, odată achiziționate necesită, de obicei, lucrări mari de renovare.
Dorința de cumpărare apare, de obicei, odată cu schimbarea nevoilor locative, punerea în practică este condiționată de finanțare, iar odată ce a fost obținută finanțarea urmează faza luării deciziei finale care, nu este una tocmai ușoară și se poate extinde în timp.