Cererea pentru apartamente de închiriat în Brașov se menține, în timp ce în marile orașe ale țării este marcată o scădere pronunțată

Pandemia are un impact major și asupra domeniului imobiliar. Chiar dacă segmentul de construcții a avut o activitate intensă de-a lungul ultimelor luni, cererea pentru apartamente de închiriat este în scădere.

La nivel național, proprietarii sunt puși în fața unei situații neobișnuite. Mutarea activității academice în online oprește migrația de studenți către aceste centre. Implicit, locurile de cazare nu sunt la fel de solicitate, iar proprietarii de apartamente închiriat care, în alți ani aveau p rată de răspuns foarte mare imediat după publicarea anunțului, acum așteaptă lângă telefoanele care nu mai sună.

Ceea ce la un moment dat părea o investiție sigură, respectiv achiziția unei garsoniere sau a unui apartament cu 2 camere în vederea închirierii a devenit un joc al hazardului. În București, Timișoara, Cluj-Napoca sau Iași, cele mai mari centre universitare ale țării, există acum o ofertă bogate de apartamente de închiriat, dar cererea a ajuns la un nivel net inferior față de cel manifestat în anii anteriori.

În ceea ce privește cererea pentru apartamente de închiriat din Brașov, aceasta rămâne la un nivel relativ stabil. Aici, tipologia chiriașului este diferită față de cea prezentă în pondere mare în orașele enumerate mai sus. În Brașov, cei care caută chirie sunt, de obicei tineri profesioniști la început de carieră într-una din companiile din oraș sau antreprenori din diverse domenii care se stabilesc la poalele Tâmpei.  Atât timp cât economia locală funcționează, este susținută și cererea pentru chirii.

Totuși, există un domeniu care resimte efectele negative generate de pandemie. Închirierile de apartamente în regim hotelier înregistrează o scădere ușoară în această perioadă. Scăderea vine după o vară în care reorientarea planurilor de vacanță către destinații din țară a menținut la un nivel ridicat gradul de ocupare al acestor unități locative.

Luna septembrie a marcat o creștere ușoară a prețurilor apartamentelor din Brașov

În luna septembrie, tendințele marcate de prețurile apartamentelor în principalele centre urbane din țară au fost foarte diferențiate. În timp ce în unele orașe s-a putut distinge o tendință de stabilizare, în altele prețurile au intrat pe o pantă descendentă. Totuși, în alte orașe, printre care Brașov, Cluj-Napoca și Constanța, prețurile apartamentelor au marcat o apreciere.

În Brașov, conform indicelui Imobiliare.ro, creșterea pentru ambele segmente de piață, respectiv apartamente noi și apartamente în blocuri vechi, a fost de 0,9%. Astfel prețul pe metru pătrat util a înregistrat un avans real de la 1.197 euro, la 1.208 euro. Luate individual, ambele segmente au înregistrat creșteri. Bineînțeles, creșterile nu au fost uniforme, ci s-au înregistrat variații.

Prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele vechi din Brașov au marcat un avans minim, 0,5%, de la 1.178 euro/mp la 1.184 euro/mp.

În același timp, apartamentele construite în ansambluri rezidențiale noi au înregistrat un avans semnificativ, 1,4%. Astfel, prețul mediu pentru acest segment pe piața din Brașov a ajuns la 1.262 euro/mp, de la 1.244 euro/mp.

Brașovul consemnează și un nivel crescut de interes pentru segmentul rezidențial, în special pentru apartamente. Acest tip de unități locative sunt vizate atât pentru o utilizare familială sau individuală, ci și pentru investiție, în special apartamentele situate în zona centrală sau în apropierea ei. În același sunt căutate și apartamentele aflate în cartiere care dispun de legături foarte bune cu zona centrală, atât din perspectiva drumurilor, cât și a legăturilor propuse de mijloacele de transport în comun.

Valoarea investițională a apartamentelor din zona centrală și din cartierele adiacente constă în oportunitățile către venituri suplimentare pe care le deschid. Chiar dacă în această perioadă, exploatarea apartamentelor în regim hotelier trece printr-o etapă de stagnare, pe termen mediu și lung, această abordare va aduce beneficii majore datorită potențialului turistic al orașului.

Puncte de bifat atunci când cauți o locuință

O locuință trebuie să îndeplinească un set de criterii mai mult sau mai puțin obiective. De aceea crearea unei liste de criterii de selecție este importantă. Primul lucru de luat în considerare pentru construirea unei astfel de liste este stabilirea unor criterii care să asigure un upgrade de confort și funcționalitate față de locuința actuală.

Cel mai simplu mod pentru a-ți stabili criteriile pentru alegerea unei locuințe noi este să răspunzi la un set de întrebări. Din răspunsurile la aceste întrebări vor apărea imediat criteriile după care să te ghidezi.

  • Cât de mult îți place locuința actuală? Dă-i o notă de la 1-10.
  • Care este cea mai mare punct favorabil, dar și cel mai mare defect al locuinței tale?
  • Cum apreciezi stilul locuinței tale: arhitectura clădirii și designul interior?
  • Care este camera preferată și ce te face să te simți bine în ea?
  • Ai suficient spațiu? Unde simți că ai avea nevoie de spațiu suplimentar?
  • Ai suficiente camere?
  • Vrei să te muți la bloc sau la casă?
  • Îți dorești o cameră cu o anume destinație?
  • Îți place să petreci timp afară? Crezi că o curte ar crește calitatea vieții?
  • Ce dispoziție ai pentru a îngriji o curte?
  • Ce caracteristici are cartierul: trotuare, locuri de petrecut timpul liber, mijloace de transport în comun, servicii medicale, zone comerciale, școli, etc.?
  • Care ar fi o distanță acceptabilă față de locul de muncă?

Odată ce au fost stabilite criteriile de selecție ale locuinței intervine provocarea majoră: găsirea locuinței care respectă cea mai mare parte a acestor criterii și se încadrează în bugetul disponibil. Bineînțeles vor exista compromisuri. De aceea, odată ce ai stabilit lista de criterii, acestea ar trebui ordonate în funcție de priorități.

Garajul poate deveni un spațiu funcțional, nu doar unul de depozitare

Mai devreme sau mai târziu, orice garaj se transformă într-un depozit de obiecte care ies din uz și ajung să ocupe spațiu. Inițial, garajul este un spațiu gol, perfect pentru parcarea mașinii și pentru depozitarea unor obiecte care incomodează prin casă, cum ar fi bicicletele sau echipamentele pentru sporturile de iarnă.

În cazul în care nu sunt luate măsuri de sistematizare a depozitării în garaj, se va ajunge la situația în care mașina va fi parcată afară pentru a lăsa loc multitudinii de obiecte care se depozitează.

Există totuși o speranță. Garajul poate fi salvat. Poate deveni un spațiu de depozitare funcțional care să aducă un plus de valoare locuinței.

Renunțarea la obiectele inutile

Chiar dacă pare un demers greu, renunțarea la lucrurile inutile este o acțiune foarte sănătoasă. Așadar, sortează și renunță. Nu este obligatoriu să arunci obiectele pe care nu le folosești. Dacă sunt încă utilizabile, le poți dona. Această renunțare la obiectele inutile ar trebui să se transforme în comportament curent pentru ca organizarea garajului să fie sustenabilă.

Organizarea obiectelor rămase

Se poate dedica câte o zonă din garaj pentru un anumit tip de obiecte. De exemplu, într-un colț depozitezi echipamentul pentru sporturile de iarnă, într-un alt colț trusa cu scule, iar într-o altă zonă cauciucurile de schimb. În același timp, lasă obiectele pe care le utilizezi frecvent la suprafață, în timp ce pe cele pe care le folosești rar, le poți pune undeva mai în spate sau pe un raft de mai sus.

Folosește pereții

Unul din secretele unui garaj organizat este renunțarea depozitării pe podea. Folosește spațiile de pe pereți. Montează rafturi după nevoi. Astfel vei reuși să faci ca obiectele depozitate să fie vizibile și să le găsești ușor în eventualitatea în care vei avea nevoie de ele.

Respectarea acestor câteva reguli va asigura menținerea unui garaj organizat și curat care, cu siguranță se va transforma dintr-un depozit într-un spațiu care contribuie la creșterea calității vieții familiei.

La ce cheltuieli suplimentare trebuie să te aștepți atunci când cauți chirie?

Găsirea unui apartament este o provocare majoră, chiar și în această perioadă în care ritmul cererii este unul mai lent. În primul rând, varietatea cererii îngreunează procesul de luare a unei decizii ferme. În același timp, există și o serie de capcane, în special costuri ascunse, pe care cei aflați la prima închiriere nu le cunosc.

În condițiile în care bugetul pentru închiriere este limitat, aceste costuri pot vor îndepărta chiriașul potențial de apartament, chiar dacă acesta îndeplinește toate condițiile. Așadar, pentru a lua o decizie în deplină cunoștință de cauză, trebuie să cunoști toate informațiile.

Garanția. Este suma percepută de proprietar pentru acoperirea eventualelor pagube care ar putea fi provocate de către chiriaș. Atenție le termenii și condițiile la care se supune returnarea acestei garanții. Este posibil ca unii proprietari să invoce motive mai mult sau mai puțin realiste pentru a evita să returneze suma în momentul în care contractul de închiriere încetează.

Viciile apartamentului. Atenție la vicii! Este posibil ca apartamentul să aibă nevoie de reparații care pot scăpa la o primă vedere fugitivă. Stabilește cu proprietarul să-și asume aceste vicii în momentul în care le descoperi și le semnalezi.

Cheltuielile lunare. Pe lângă chirie, intervin o serie de cheltuieli cu utilitățile și diferite servicii. Chiar și pentru un apartament de dimensiuni reduse poate genera cheltuieli lunare considerabile. Este important să existe un certificat de eficiență energetică. În același timp, solicită facturile din ultimele luni pentru a vedea exact sumele care intră în discuție. Este foarte importantă studierea facturilor din timpul iernii. De obicei, în lunile de iarnă intervin cele mai mari cheltuieli, indiferent dacă este vorba de o locuință cu centrală proprie sau încălzită de la sistemul centralizat.

Cheltuielile lunare sunt neglijate de foarte multe ori, dar pot avea cel mai mare impact asupra bugetului lunar al chiriașului.

În Europa se previzionează scăderi de prețuri, în timp ce prețurile locuințelor din România se apreciază

Criza sanitară generată de COVID-19 se resimte din ce în ce mai pronunțat și în economie. Conform unui studiu de specialitate detaliat de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare, în următoarea perioadă, se așteaptă ca, la nivel european, prețurile pe segmentul rezidențial să scadă cu până la 10%.

Totuși, la nivelul piețelor locale sunt anticipate și creșteri. Franța, Finlanda, Olanda, Cehia și Turcia prezintă condițiile necesare pentru a susține o apreciere a apartamentelor cu până la 5%.

Specialiștii în imobiliare se așteaptă ca, la nivel european, impactul crizei COVID-19 să se resimtă mai puternic în scăderea prețurilor chiriilor. Aici se așteaptă o depreciere a sumelor plătite lunar de către chiriași cu 10%, până la 15%.

În același timp, la nivelul UE se așteaptă și o scădere a volumului tranzacțiilor imobiliare. Există și excepții. În Franța, Polonia sau Bulgaria  sunt așteptate creșteri a cererii de case. Oamenii au simțit la prima mână dezavantajele lipsei unei curți în timpul perioadelor de izolare, așa că sunt dispuși la o schimbare a stilului de viață prin adoptarea unei noi alternative locative.

Prețurile apartamentelor se apreciază în România

Chiar dacă previziunile includ și țara noastră pe lista piețelor rezidențiale europene care vor avea scăderi ale prețurilor, luna august marchează o creștere de 0,5% la nivel național față de luna iulie. Astfel, prețul mediu pentru metrul pătrat în principalele orașe ale țării a ajuns la 1.316 Euro în august, față de 1.309 Euro în iulie.

În ceea ce privește evoluția prețurilor pentru apartamente în Brașov, creșterea a fost una minimă, 0,2%. Astfel, prețul mediu pe metru pătrat a ajuns1.197 Euro, în creștere de la 1.195 Euro. Conform indicelui Imobiliare.ro, evoluția a fost diferită între cele două segmente de piață. În timp ce apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,7%, prețurile pentru unitățile locative noi au scăzut cu 0,8% față de luna anterioară.

Chiriașii cer, proprietarii investesc în amenajări interioare

Comportamentul chiriașilor trece printr-o schimbare de abordare, ceea ce îi determină pe proprietari să se adapteze și să acționeze în consecință. Astfel, locuințele de închiriat din Brașov și din țară sunt listate cu amenajări din ce în ce mai complexe în vederea oferirii unui plus de valoare din perspectiva confortului și a funcționalității.

Chiriașii caută locuințe pe care să e poată ocupa imediat și în care să nu fie nevoie să investească pentru utilare și renovare. În același timp, caută condiții locative mai bune decât cele precedente, așa că orice element suplimentar  de confort va constitui un argument în plus pentru chiriaș să-și asume un angajament pe termen lung.

Din ce în ce mai mulți proprietari care au apartamente de închiriat în Brașov încep să se conformeze acestor tendințe și să investească în îmbunătățirea condițiilor pe care le propun.  Unii proprietari merg și mai departe și investesc în design interior, pe lângă aspectele funcționale. Direcționarea investițiilor în direcția designului interior deschide și o serie de oportunități.

În primul rând, locuința are toate șansele să atragă atenția mai repede pentru închirierea pe termen lung. În același timp proprietarul îi poate schimba utilitatea către închirierea în regim hotelier. În condițiile în care Brașovul este o destinație turistică de interes, închirierea în regim hotelier prin intermediul platformelor specializate se poate transforma într-o sursă importantă de venit suplimentar.

Mai mult, într-o piață imobiliară în care imaginea vinde, în care etapa preliminară de selecție se desfășoară online, un apartament cu un design interior modern are șanse mai mari să trezească interes, în detrimentul unui apartament similar, cu aceleași dotări funcționale, dar care dispune de un design interior clasic.

Investițiile în designul interior al unui apartament de închiriat se vor regăsi în câștigurile financiare suplimentare pentru proprietar.

2020 începe cu stagnarea prețurilor pe segmentul de apartamente noi din Brașov

Anul 2020 începe cu o oarecare doză de moderație pe piața imobiliară din Brașov. Principalul indicator al acestei temperări este nivelul prețurilor care a înregistrat o stagnare pe unele segmente, în timp ce pe alte segmente a marcat doar o creștere ușoară.

În aceste condiții, prețul mediu pe metru pătrat în Brașov rămâne sub media națională, respectiv 1.190 de euro pe metru pătrat. La nivel național, prețul mediu înregistrat de Indicele Imobiliare.ro la începutul acestui an este de 1.346 euro pe metru pătrat, ceea ce marchează o apreciere la nivelul întregii țări de 10% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Prețurile pe segmentul apartamentelor noi din Brașov înregistrează în februarie 2020 o stagnare la nivelul de 1.230 euro/mp, nivel la care s-au situat și la finalul anului trecut. Comparativ cu luna ianuarie 2019, acum putem vorbi de o creștere de 8%, respectiv de 91 euro/mp.

Pe segmentul apartamentelor vechi din Brașov, avansul față de luna decembrie a anului trecut este de 1,8%, respectiv 21 euro/mp, ceea ce duce nivelul prețurilor le 1.165 euro/mp. Comparativ cu luna ianuarie din 2019 avansul înregistrat de Indicele Imobiliare.ro este de 6,7%, respectiv 73 euro/mp.

Cea mai mare creștere înregistrată în Brașov față de finalul anului trecut este pe segmentul apartamentelor cu 4 camere din clădiri vechi. Aceste unități locative au înregistrat un avans de 4% față de luna decembrie 2019. Totuși, prețul pe metru pătrat este cel mai scăzut, respectiv 1.022 euro/mp.

Programul Prima Casă 2020 a fost lansat oficial!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat lansarea oficială a Programului Prima Casă 2020. Chiar dacă în ultima vreme s-au vehiculat o serie de schimbări la nivelul acestui program guvernamental, condițiile de eligibilitate au rămas similare cu cele de anul trecut.

Lansarea oficială a programului după ce Ministerul Finanțelor și-a dat acordul pentru distribuirea sumei de 1,98 miliarde de lei din plafonul total de 2 miliarde prevăzut pentru acest an. Astfel au fost deblocate fondurile necesare pentru acordarea garanțiilor în cursul acestui an.

De la lansarea sa, în 2009 până la finalul sesiunii precedente din 2019 prin Programul Prima Casă au fost acordate peste 270.000 de garanții sau promisiuni de garanție pentru achiziția sau construcția unei locuințe. Garanțiile au ajuns la o valoare totală cumulată de aproape 25 de miliarde de lei.

Avantajul major pe care îl propun creditele imobiliare contractate prin Programul Prima Casă este garanția de doar 5%. Un produs de finanțare imobiliară convențional presupune o dobândă de cel puțin 15%, ceea ce îngreunează oarecum accesul cumpărătorilor potențiali la finanțare.

În acest an sumele maxime care pot fi acordate sunt:

  • până la 57.000 de euro pentru locuințe achiziționate în imobile vechi;
  • până la 66.000 de euro pentru locuințe noi sau consolidate, în condițiile în care
  • termenele de finalizare nu sunt mai mari de 5 ani la data depunerii dosarului de finanțare;
  • până la 66.000 de euro pentru construcția unei case noi;
  • până la 71.250 euro pentru construcția unei case în regim de asociere.

În ceea ce privește condițiile generale de eligibilitate a aplicanților pentru un credit imobiliar prin Prima Casă, acestea sunt:

  • Cetățenia română;
  • Să nu aibă individual sau în comun o locuință în proprietate, cu o suprafață utilă mai mare de 50mp;
  • Să nu existe un alt credit ipotecar în derulare și să nu fi fost accesat în trecut un credit prin Prima Casă;
  • Destinația creditului să fie achiziția sau construcția unei locuințe;
  • Achitarea avansului.

5 sfaturi pentru face ordine în dressing

Mai devreme sau mai târziu, dressingul poate deveni neîncăpător pentru a găzdui toată garderoba, așa că apare nevoia de a face ordine. Așadar, ai nevoie să-ți iei inima în piept și să faci o selecție dură a hainelor pe care le folosești și să renunți la cele pe care nu le folosești.

Probabil ai umplut dulapul sau dressingul până la refuz deoarece a părut întotdeauna un demers consumator de timp. Totuși, dacă ai un plan sistematic, poți ajunge să faci ordine într-un timp foarte scurt.

Lucrează sistematic

Poate nu este indicat să-ți scoți toate lucrurile din dulap și să le aduni într-o grămadă mare în mijlocul casei. În schimb, ar trebui să încerci o abordare sistematică. Probabil, o abordare în funcție de categorii de haine este o idee eficientă.

Elimină ce nu se mai potrivește

Probează și elimină hainele care nu îți mai sunt potrivite, atât din perspectiva măsurii, cât și a stilului. Chiar dacă este greu să te desparți de ele, cu siguranță nu le-ai mai purtat de multă vreme și ocupă spațiu în dulap, spațiu care ar putea fi folosit pentru piese noi, moderne.

Selecția de sezon

Tranziția dintre sezoane este momentul perfect pentru a face selecția. De exemplu, la finalul sezonlui rece poți identifica foarte ușor hainele pe care nu le-ai purtat și la care poți renunța.

Folosește regula: renunțarea la un articol – adăugarea unuia nou

Pe termen lung, această regulă te poate feri de supraaglomerarea dressingului. Atât timp cât înlocuiești piese din aceeași categorie, nu vei mai avea probleme de supraaglomerare.

Donează articolele pe care nu le mai porți

Poți faci din operațiunea de ordonare a șifonierului una sustenabilă. CU siguranță majoritatea hainelor la care renunți sunt în stare bună, așa că gândește-te să le donezi pentru a putea fi folosite în continuare.

Un dulap ordonat poate determina o creștere importantă în ceea ce privește calitatea vieții.