Prima Casă rămâne principala sursă de finanțare și în 2014

Programul Prima Casă, care facilitează accesul tinerilor la credite pentru locuințe prin garanții oferite de stat va fi și în 2014 principalul motor de stimulare al pieței imobiliare, mai ales după ce Executivul a aprobat suplimentarea fondului de garantare cu 1,2 miliarde de lei față de plafonul de anul trecut. În plus, se vor reporta și sumele nefolosite în 2013, sume care ajung la 677 milioane de lei.

Pe lângă fondurile suplimentare, hotărârea emisă de Guvern, prevede și o extindere a finanțărilor, printr-o relaxare a condițiilor de creditare impuse de către bănci, dar și a condițiilor pe care instituțiile bancare vor trebui să le respecte în vederea obținerii eligibilității în programul Prima Casă. Prin aceste noi măsuri se urmărește stimularea cererii imobiliare în rândul persoanelor fizice, dar și o încurajarea a construcțiilor și a segmentelor adiacente.

Publicul vizat de aceste reglementări sunt tinerii cu venituri peste medie, căsătoriți sau cu perspective serioase în acest sens care nu au mai deținut o proprietate imobiliară. Această categorie nu este doar cea vizată de bănci, ci reprezintă și cel mai frecvent întâlnit profil al clientului de spații rezidențiale. Există interesul pentru achiziționarea sau construcție de locuințe, oferta este variată, prețurile devin din ce în ce mai avantajoase iar condițiile de creditare din ce în ce mai flexibile. Astfel se construiește un context favorabil pentru ca în 2014 să asistăm la o relansare a tranzacțiilor imobiliare și o deblocare a pieței.

Creșteri ale cererii nu se vor înregistra pe toate palierele pieței. Cel mai probabil este ca apartamentele cu una sau două camere să fie în topul creșterilor. În funcție de variațiile de preț, este posibilă și o creștere pe segmentul apartamentelor cu trei camere. În contextul care se prefigurează pentru anul care tocmai a început, oferta de apartamente de vânzare din Brașov pare să fie destul de variată încât să ofere alternative viabile cererii din 2014.